luni, 12 octombrie 2009

O vorba romaneasca inteleapta spune ca "o nenorocire nu vine niciodata singura" iar viata tinde, de multe ori, sa ne convinga de acest fapt. As putea chiar spune, avand in vedere evenimentele din ultima luna care mi-au bulversat echilibrul relativ in care, oricum, ma gaseam, ca aceasta vorba mi se aplica din plin si mie. Unul dupa altul evenimentele destabilizatoare s-au succedat cu viteza neasteptata, haituindu-ma din toate partile si pe toate planurile.

Nenumarate momente de deznadejde s-au transformat in unitati de masura a timpului iar cei din jur si-au pus, probabil, intrebarea daca mai sunt zdravana sau daca voi trece cu bine peste toate.

N-as fi fost departe de a spune ca sigur nu mai sunt in toate facultatile mintale si ca nu mai pot sa le duc toate problemele ...si in anumite clipe chiar nu am mai putut.

Insa am realizat ca intotdeauna sunt oameni cu si mai multe probleme decat tine insuti, ca "ce semeni, aia culegi" si ca gandurile negative nu fac nici un bine nimanui, din contra.

De aceea am decis sa dau "format C:" si sa reinstalez un nou sistem de operare pe "hard disk", unul care ar putea foarte bine sa se numeasca "Serenity now!"si care va fi insotit si de un "anti-virus" de ultima ora, capabil sa detecteze si sa inlature toti pesimistii, negativistii, antisocialii si anti-orice care ar putea sa tulbure noua functionare a sistemului.
Va las, dragii mei, ma duc sa lucrez la setarile din Bios.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu