sâmbătă, 12 decembrie 2009

O vorba despre arta

Nu m-am omorat cu scrisul pe blog in ultima perioada. Am fost foarte ocupata si cred ca oboseala s-a cam luat la tranta cu inspiratia deoarece aceasta din urma mi-a lipsit cu desavarsire. Si cum eu prefer intotdeauna sa tac si sa ascult atunci cand nu am ceva clar si concret de spus, am aplicat si de aceasta data aceasta tactica.

Insa astazi trebuie neaparat sa scriu cateva cuvinte despre o domnisoara talentata pe care am cunoscut-o intamplator dar a carei evolutie viitoare o voi urmari cu siguranta.
Este vorba despre Catalina Ciobotaru, o tanara artista de la care am cumparat in vara trecuta un tablou care mi s-a lipit de retina in clipa in care l-am vazut (culmea, nici macar in realitate ci pe internet) si pe care mi-am dorit neaparat sa il am.

Cu putin timp in urma Catalina a avut o expozitie personala in orasul natal, Botosani, la care, din pacate, nu am putut participa insa am vizualizat inregistrarile video pe blogul ei si am ramas impresionata din nou de talentul ei.

Dupa parerea mea, nu neaparat avizata - chiar daca ochiul meu s-a intalnit cu lucrarile unor monstri sacri ai picturii, Catalina are un simt cu totul deosebit al culorii. Nici o culoare nu este prea stridenta, prea terna sau nelalocul ei ci toate se imbina intre ele armonios si aproape natural.

Cat despre temele abordate, mie mi-au fost clare toate dar am intalnit si persoane carora nu li s-au parut foarte "prietenoase", in sensul ca nu au patruns imediat dincolo de prima impresie.
Sigur ca poate nu toti suntem sensibili la acelasi tip de expresie artistica iar unii dintre noi nu prea reusesc sa digere interpretarile care inclina mai mult spre abstract dar, cu toate acestea, va invit pe toti sa aruncati o privire pe blogul Catalinei (pe care il gasiti listat in blog-roll-ul meu) si sa va formati propriile opinii.

Va doresc vizionare placuta iar Catalinei ii doresc sa nu isi iroseasca niciodata talentul.

luni, 7 decembrie 2009

That's all, folks!

In clipa asta nu ma pot gandi decat ca traiesc intr-o lume idealista si complet rupta de realitate. Si iata ca realitatea ma zgaltaie vartos si imi da un dos de palma peste fata: desteapta-te, romanco!
Singura problema e ca pana in acest moment am avut convingerea ca sunt destul de treaza iar acum mi-e destul de dificil sa accept ca, de fapt, totul nu a fost decat o iluzie.
Acesta este T0 la care lucrurile pentru mine s-au transat si au devenit mai clare ca niciodata.
Ceea ce imi ramane de facut este sa analizez datele si sa decid care imi sunt optiunile in functie de acestea.
Pentru mine nu mai exista speranta ca voi putea trai intr-o Romanie cat de cat civilizata si probabil voi face ceea ce de ani de zile refuz cu obstinatie: voi emigra.
Oricat mi-as iubi tara, oricat as vrea sa particip la dezvoltarea ei, pe zi ce trece mi se demonstreaza ca nu pot face nimic, ca nu sunt lasata sa fac nimic, ca trebuie sa ma supun unei majoritati de marlani si, cu cel mai adanc si dureros regret, afirm ca nu cred ca am nici o sansa de a schimba ceva si ca ma gandesc serios sa depun armele si sa plec in alta tara in care imi voi putea, poate, creste copiii asa cum imi doresc.

duminică, 15 noiembrie 2009

Mitocania ca trademark

" Am recunoscut vocea celui care ne chemase la telefon, Tony din Londra. L-am poftit, impreuna cu valiza, la micul dejun. Era solid si bine implinit in jurul taliei, semn al unei situatii prospere. Purta ochelari de soare si isi pusese un costum de culoare deschisa, asa cum fac toti vizitatorii englezi in Provence, indiferent de vreme. Parul ii era zbarlit cu mare arta. Dupa ce s-a asezat la masa, a scos din valiza o agenda groasa, un stilou de aur, un pachet de tigari Cartier cumparat la duty-free si o bricheta de aur. Ceasul era tot de aur. Puteam sa jur ca pe pieptul paros ii atarnau medalioane de aur.
[...]
Agentul imobiliar, o femeie, ne-a intampinat in usa biroului si ne-a invitat sa luam loc. Ne-a pus in fata doua dosare voluminoase continand detalii despre proprietate si fotografii. Ea nu vorbea engleza, iar Tony vorbea o franceza arhaica. Intrucat comunicarea directa era imposibila, el se comporta de parca ea n-ar fi fost acolo. Era o manifestare aroganta, de proasta crestere, agravata de de presupunerea ca putea folosi si cel mai trivial limbaj fara riscul de a fi inteles. O jumatate de ora cat a frunzarit Tony dosarele, am fost ingrozitor de stanjenit. Bombanea intruna, exprimandu-si nemultumirea prin expresii ca: "sa ma pupe undeva","Astia-s bat joc de mine" etc., in timp ce eu incercam cu timiditate sa-i traduc comentariile prin niste cuvinte care pareau sa arate ca este impresionat de preturi".
Peter Mayle - "Un an in Provence"

Pentru cei care cred ca proasta crestere a devenit un "trademark" al majoritatii romanilor redau citatul de mai sus. Si daca nu va convinge ca si alte natii, cu mult mai multe pretentii, sufera de mojicie cronica, as putea sa va dau si cateva exemple concrete de situatii absolut jenante la care am asistat (sau care mi s-au povestit) in care rolurile principale au fost jucate de expati ce-si fac veacul pe plaiurile mioritice si incearca, chipurile, sa ne civilizeze pe noi, romanii tocmai coborati din copac.
Sa vezi si sa nu crezi:
  • scarpinatul in nas in timpul unei sedinte, in vazul tuturor, imbinat cu admiratul "produsului de extractie";
  • aranjatul chilotilor si al "dotarilor" masculine prin inserarea adanca a mainii in pantaloni (eventual si topait pe loc pentru o mai buna aranjare);
  • patrulatul in ciorapi prin biroul open-space si depozitarea pantofilor sub birou;
  • vorbitul cu gura plina, combinat pe alocuri cu regurgitatul pe camasa colegului din fata;
  • mancatul si bautul pe banii altora oricand si in orice cantitati, culminand cu bautul in locuri publice si "plasarea" consumatiei pe nota de plata a unui necunoscut;
  • setarea aerului conditionat pe o temperatura confortabila pentru o singura persoana si ignorarea detasata si impertinenta a doleantelor altor zece colegi care mor de frig sau care s-au ales deja cu tuse magareasca si aprindere la plamani.
Si lista ar putea continua dar prefer sa mai las cate ceva si pentru un episod ulterior.
Asadar, inca mai credeti ca mitocania e un trademark romanesc?

duminică, 18 octombrie 2009

Dans

George Bernard Shaw spunea:

"Dancing: the vertical expression of a horizontal desire legalized by music."

Judecand dupa cele 3 secvente memorabile de mai jos, ar putea cineva spune ca nu avea dreptate?





Q.E.D.

luni, 12 octombrie 2009

O vorba romaneasca inteleapta spune ca "o nenorocire nu vine niciodata singura" iar viata tinde, de multe ori, sa ne convinga de acest fapt. As putea chiar spune, avand in vedere evenimentele din ultima luna care mi-au bulversat echilibrul relativ in care, oricum, ma gaseam, ca aceasta vorba mi se aplica din plin si mie. Unul dupa altul evenimentele destabilizatoare s-au succedat cu viteza neasteptata, haituindu-ma din toate partile si pe toate planurile.

Nenumarate momente de deznadejde s-au transformat in unitati de masura a timpului iar cei din jur si-au pus, probabil, intrebarea daca mai sunt zdravana sau daca voi trece cu bine peste toate.

N-as fi fost departe de a spune ca sigur nu mai sunt in toate facultatile mintale si ca nu mai pot sa le duc toate problemele ...si in anumite clipe chiar nu am mai putut.

Insa am realizat ca intotdeauna sunt oameni cu si mai multe probleme decat tine insuti, ca "ce semeni, aia culegi" si ca gandurile negative nu fac nici un bine nimanui, din contra.

De aceea am decis sa dau "format C:" si sa reinstalez un nou sistem de operare pe "hard disk", unul care ar putea foarte bine sa se numeasca "Serenity now!"si care va fi insotit si de un "anti-virus" de ultima ora, capabil sa detecteze si sa inlature toti pesimistii, negativistii, antisocialii si anti-orice care ar putea sa tulbure noua functionare a sistemului.
Va las, dragii mei, ma duc sa lucrez la setarile din Bios.

miercuri, 7 octombrie 2009

Despre legatura dintre "democrizie" si "Desteapta-te romane!"

Exista o boala nationala pe care poate multi dintre noi, romanii, nici macar nu o sesizam, atat de adanc este inradacinata in mentalitatea noastra.

Ma refer aici la un amestec de ipocrizie cu demagogie, si spun asta pentru ca de fapt atitudinea la care ma refer nu se incadreaza perfect in nici una din definitiile date de DEX celor doua notiuni. Pentru a simplifica voi numi acest sindrom "democrizie".

"Democrizia" se manifesta la toate nivelurile societatii romanesti, zi de zi, ceas de ceas, la tot pasul si in orice imprejurare.
Toti ne dam cu parerea despre lucruri pe care nu le cunoastem, ne batem cu pumnii in piept ca avem "printipii" de inalta clasa, ca noi n-am face asta, si n-am face ailalta, ii blamam pe cei care, voit sau nu, gresesc sau incalca legi sau doar "amarate" reguli de comportament.

Toate acestea fara a ne uita macar o clipa in ograda proprie. Fara sa realizam ca injuram murdaria din oras dar noi aruncam doza de Coca-Cola pe jos si nu la gunoi, fara sa ne gandim ca pentru a avea un sistem de transport in comun performant trebuie sa si platim pretul calatoriei pentru a exista bani la buget astfel incat sa se poate investi in acest sistem mult dorit...si lista poate continua la nesfarsit.
Cand intalnesc un astfel de om si incerc sa-l trag de maneca spunandu-i "hei, tu ai incercat sa schimbi ceva?" raspunsul e invariabil ceva de genul "pai ce sa fac io? nu se va schimba nimic niciodata, toti sunt niste hoti, impostori, nenorociti...pana nu vin americanii/nemtii nu va fi niciodata mai bine....". NU ZAU??????? Sa vina nemtii sau americanii (despre care eu cred ca sunt mai prost crescuti decat noi) sa ne faca educatie? Chiar suntem toti convinsi ca civilizatia se face de catre altii, din afara, si nu de fiecare in parte, individual? Sau ca se poate face altfel decat cu forta?

Eu cred ca nu ar trebui sa mai asteptam inca 50 de ani sa vina altii sa ne puna la punct, trebuie sa incepem de azi, cu noi insine, prin vointa proprie si dorinta de a schimba ceva macar pe o arie de 1 metru patrat in jurul fiecaruia. Sunt convinsa ca s-ar vedea diferenta. Ar trebui sa nu mai permitem vecinului sa manance seminte in fata blocului sau sa isi lasa gunoiul langa tomberon in loc sa-l arunce inauntru.

Trebuie sa scapam de "democrizie", sa ne vedem parul din propriul ochi si sa-ncercam sa-l scoatem de acolo, sa nu mai dam mereu vina pe altii si pe "nu se poate".
Nu degeaba imnul national striga din toti rarunchii "Desteapta-te romane!".

Din pacate nimeni nu-l asculta.
Este evident ca la cum stau lucrurile din punct de vedere politic aceste schimbari nu vor pleca prea curand de sus in jos. Asa ca haideti sa preluam noi puterea (doar intr-o democratie puterea este a poporului) si sa demaram schimbarea de jos in sus.
Sa nu mai stam cu mainile in san si sa comentam aparent neputinciosi.


Haideti de acum, din acest moment, sa scapam de "democrizie" si sa ducem societatea romaneasca macar o miime de pas mai departe!

marți, 6 octombrie 2009

Sub soarele promitator dar rece al unei zile de octombrie, marti, ma indrept cu pasi grabiti spre masina. Sunt oarecum in intarziere mai ales ca strazile se arata deja aglomerate si a gasi un loc de parcare in centrul Bucurestiului dupa ora 8 dimineata echivaleaza cu cel mai dificil test psihologic pe care ar putea cineva sa-l treaca. Fiindca mirosul de gunoi imprastiat pe strazi, cojile de seminte si dozele goale de bere uitate la colt de strada de noaptea trecuta nu ma ajuta deloc sa trec peste faptul ca este devreme, frig si marti, dau "ignore" si ma refugiez in lumea mea interioara mai frumoasa, sper eu, decat cea din jur.

Nici nu apuc bine sa fac cativa pasi in reveria mea ca ma trezeste brusc un claxon ascutit si adresat cine stie cui in loc de injuratura. Episodul acesta lasa in urma lui si o "dara" de bubuieli si tanguiri de acordeon mixate smechereste pe sintetizator, acoperite numai de zgomotul mai puternic al tobei supradimensionate a Loganului tunat.

Iata-ma in sfarsit la masina, gata sa ma lansez in traficul haotic, cand realizez ca am de-a face cu al doilea episod de marlanie al zilei de marti: masina de alaturi este parcata la vreo 15 cm de portiera din stanga a masinii mele dar in partea cealalta soferul si-a lasat un spatiu generos de vreo jumatate de metru pentru a cobori de la volan. O fi domnul mai corpolent si s-o fi gandit ca eu sunt suficient de subtirica sa ma strecor prin cei cativa centimetri cat am putut deschide portiera masinii si n-o sa ma supar....Probabil ar trebui sa apreciez acest gest ca pe un compliment. Totusi nu inteleg ce a avut cu portiera masinii mele! Ea saraca ce vina are? De ce trebuie ea sa treaca prin stresul asta??? Dupa cateva miscari prea putin gratioase si destul de solicitante pentru articulatiile mele de om prea sedentar reusesc sa ma azvarl (mai degraba decat sa ma asez) la volan. Contact...si in sfarsit pot sa gasesc refugiul pe care l-am tot cautat de cand am iesit din casa in speranta ca voi uita, macar pentru 10 minute, ca este marti. Depeche Mode. "Precious".

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Azi imi plac...

Pantofii Cocai Zaboloteanu



http://picasaweb.google.com/Coca.Zaboloteanu/Pantofi#

Oare nu se poate face un program de ajutorare a femeilor obsedate de pantofi? Sau un club de "shoe-sharing"? Multi soti ar fi fericiti si multe familii ar sta mai bine cu bugetul...

vineri, 2 octombrie 2009

* A împărţi cu altul trebuie să fie un mod de viaţă, nu un edict impus de guvern. A împărţi cu altul trebuie să fie un gest voluntar, nu forţat.


* Veniţi să investească la noi, nebunii au posibilitatea să se facă bine.
* Cel ce isi domina nervii, domina cel mai rau dusman.
* Nu scuipa contra vântului.
* Omul superior este sensibilizat de dreptate, omul inferior de avantaj.
* Unele femei sunt mai frumoase când suferă, altele când sunt stăpânite de-o pasiune, şi iarăşi altele când sunt luminate de-o bucurie... Îmi pare că o femeie e făcută anume pentru simţământul în care e mai frumoasă. Dacă e mai frumoasă în momente de suferinţă, natura a creat-o într-adins pentru suferinţă. Văd în frumuseţea femeii soarta ei.
* Doar un pas ne mai desparte. Nu ştiu dacă pasul absent e al meu sau al tău.

Octavian Paler
* Disciplina nu se realizează prin oarecare măsuri "disciplinare", ci prin întregul sistem de educaţie, prin întregul stil de viaţă, prin toate influenţele la care sunt supuşi copiii. Astfel înţeleasă, disciplina nu este nici cauza, nici metoda, nici mijlocul de educaţie justă, ci rezultatul ei.
* Familia este un factor important şi de răspundere al educaţiei. Părinţii o conduc şi răspund de ea în faţa societăţii, a fericirii lor şi a vieţii copiilor.
* Pe om îl creează natura, dar îl educă şi îl dezvoltă societatea.

Mareea Albastra

Viata este, de cele mai multe ori, albastra. Intamplator sau nu, viata are bunul (sau prostul) obicei de a te trata asa cum mareea trateaza malurile: azi te intampina cu bratele deschise, maine iti intoarce spatele. Azi iti deschide noi drumuri si maine ti le inchide cum a inchis ADP-ul Str. Viitorului.