O vorba despre arta

Nu m-am omorat cu scrisul pe blog in ultima perioada. Am fost foarte ocupata si cred ca oboseala s-a cam luat la tranta cu inspiratia deoarece aceasta din urma mi-a lipsit cu desavarsire. Si cum eu prefer intotdeauna sa tac si sa ascult atunci cand nu am ceva clar si concret de spus, am aplicat si de aceasta data aceasta tactica.

Insa astazi trebuie neaparat sa scriu cateva cuvinte despre o domnisoara talentata pe care am cunoscut-o intamplator dar a carei evolutie viitoare o voi urmari cu siguranta.
Este vorba despre Catalina Ciobotaru, o tanara artista de la care am cumparat in vara trecuta un tablou care mi s-a lipit de retina in clipa in care l-am vazut (culmea, nici macar in realitate ci pe internet) si pe care mi-am dorit neaparat sa il am.

Cu putin timp in urma Catalina a avut o expozitie personala in orasul natal, Botosani, la care, din pacate, nu am putut participa insa am vizualizat inregistrarile video pe blogul ei si am ramas impresionata din nou de talentul ei.

Dupa parerea mea, nu neaparat avizata - chiar daca ochiul meu s-a intalnit cu lucrarile unor monstri sacri ai picturii, Catalina are un simt cu totul deosebit al culorii. Nici o culoare nu este prea stridenta, prea terna sau nelalocul ei ci toate se imbina intre ele armonios si aproape natural.

Cat despre temele abordate, mie mi-au fost clare toate dar am intalnit si persoane carora nu li s-au parut foarte "prietenoase", in sensul ca nu au patruns imediat dincolo de prima impresie.
Sigur ca poate nu toti suntem sensibili la acelasi tip de expresie artistica iar unii dintre noi nu prea reusesc sa digere interpretarile care inclina mai mult spre abstract dar, cu toate acestea, va invit pe toti sa aruncati o privire pe blogul Catalinei (pe care il gasiti listat in blog-roll-ul meu) si sa va formati propriile opinii.

Va doresc vizionare placuta iar Catalinei ii doresc sa nu isi iroseasca niciodata talentul.

That's all, folks!

In clipa asta nu ma pot gandi decat ca traiesc intr-o lume idealista si complet rupta de realitate. Si iata ca realitatea ma zgaltaie vartos si imi da un dos de palma peste fata: desteapta-te, romanco!
Singura problema e ca pana in acest moment am avut convingerea ca sunt destul de treaza iar acum mi-e destul de dificil sa accept ca, de fapt, totul nu a fost decat o iluzie.
Acesta este T0 la care lucrurile pentru mine s-au transat si au devenit mai clare ca niciodata.
Ceea ce imi ramane de facut este sa analizez datele si sa decid care imi sunt optiunile in functie de acestea.
Pentru mine nu mai exista speranta ca voi putea trai intr-o Romanie cat de cat civilizata si probabil voi face ceea ce de ani de zile refuz cu obstinatie: voi emigra.
Oricat mi-as iubi tara, oricat as vrea sa particip la dezvoltarea ei, pe zi ce trece mi se demonstreaza ca nu pot face nimic, ca nu sunt lasata sa fac nimic, ca trebuie sa ma supun unei majoritati de marlani si, cu cel mai adanc si dureros regret, afirm ca nu cred ca am nici o sansa de a schimba ceva si ca ma gandesc serios sa depun armele si sa plec in alta tara in care imi voi putea, poate, creste copiii asa cum imi doresc.