sâmbătă, 8 mai 2010

Despre shopping si alti demoni

O sa intru abrupt in subiect. De fiecare data cand merg la shopping ajung la fara gres la doua concluzii: sunt prea grasa si as prefera sa fiu barbat.

Desigur, aceste doua afirmatii imi vor atrage probabil critici, mai ales din partea celor care ma cunosc: “esti nebuna, tu te uiti in oglinda, cum sa fii prea grasa?”, “dar de ce sa fii barbat cand e infinit mai interesant sa fii femeie (deh, te poti machia, poti petrece ore in sir la cumparaturi, poti sa faci pe nestiutoarea cand nu ai chef sa faci o chestie si sa ii lasi pe baieti sa se ocupe etc.)?” s.a.m.d.

Ei bine, da, sunt grasa pentru simplul motiv ca nu incap in hainele masura mea care se gasesc in magazine. Iar cele cu o masura mai mari imi sunt uriase. Sa fie de vina Cernobalul si alimentatia din copilaria comunista de m-am oprit eu asa, intre masuri? Sau am pur si simplu ditamai posteriorul mostenit din cine stie ce gena greaca oi avea eu prin ADN? Mi-e aproape imposibil sa cred ca toate, dar toate liniile de imbracaminte ale diverselor branduri sunt aiurea si de-asta nu imi vin mie hainele! Nu e posibil sa se comita asemenea erori pe scara larga in comertul capitalist deci cu siguranta e ceva in neregula cu mine. Si doar nu am mai auzit pe altcineva sa se planga!

Iar cum de obicei plec in periplul meu chinuitor si generator de depresii cu sotul, care mereu isi gaseste cate ceva dragut si care sa-i vina bine (desi si el are uneori batai de cap), si vad si o multime de haine superbe pentru barbati nu pot sa nu ma gandesc ca mi-ar fi mult mai simpla viata daca as fi barbat. O pereche de jeans, o camasa, o pereche de pantofi si as fi gata de iesit pe usa. Nu teroarea din fiecare dimineata ca iar nu ma incap blugii, ca nu-mi gasesc ciorapii asortati cu rochia (sau daca-I gasesc sunt invariabil rupti) ori ca as vrea sa-mi pun pantofii cu toc dar stiu cam drumuri de facut dupa-amiaza si ma gandesc de zece ori daca vreau sa-mi rup si azi picioarele pe trotuarele bucurestene sau nu. Si ca sa revin la cumparaturile pe care le fac barbatii, pe cuvant de onoare ca sunt lucruri mai frumoase si mai de calitate in magazine pentru barbati! Cel putin in mall-uri. E adevarat, aceste lucruri sunt si considerabil mai scumpe (probabil fiindca domnii nu prea isi cumpara lucruri doar ca sa-si faca un moft ca apoi sa le uite cu anii in sifonier si intr-un final glorios sa le arunce dupa ce le-au purtat de maxim 3 ori). Si as mai gasi nenumarate argumente pentru teoria mea cu “e mai bine sa fii barbat” dar ma opresc la cele legate de shopping.

Bun, ca am fundul mare pot sa accept. Asta e, nu ma incadrez in standardele 90-60-90 cu 1.80 m inaltime.
Dar cu picioarele ce mai e? Si in partea aia a corpului sunt diforma? Ca descopar in ultima vreme ca nici pantofi nu pot sa-mi cumpar. Pantofii masura 37 imi sunt de multe ori ficsi, iar cei masura 38 sunt cel putin niste barci fara vasle. 37,5 nu gasesti sa dai cu tunul. In putinele ocazii in care gasesc niste pantofi cu un calapod mai prietenos (adica in care sa poti chiar sa mergi fara sa simti ca ai calca pe ace), fie nu gasesc masura mea, fie costa mult mai mult decat as fi eu dispusa sa dau pe ei. Asa ca atunci cand gasesc ceva care sa-mi indeplineasca criteriile (calitate, aspect, confort, pret), imi cumpar chiar si daca nu era planificat de teama ca nu o sa mai gasesc perechea respectiva (am patit-o de multe ori si prefer sa nu mai risc, regretele sunt mult prea crunte). Si uite-asa mai fac cate o gaura un buget si plec acasa cu un sentiment greu de descries, ceva intre incantare extrema si vinovatie crunta.

Si daca tot am ajuns sa vorbesc despre preturi, imi poate totusi explica si mie cineva de ce o pereche colanti amarati costa aproape 20 de euro????!!!!!!! Doar pentru ca sunt la moda, probabil.

Am mentionat colantii. Probabil se ridica intrebarea: de ce ar purta o persoana cu fundul prea mare colanti? Am zis sa incerc, ca parca totusi nu creste inca nivelul apei din piscina cand intru eu in ea, dar surpriza: o pereche de colanti masura XS imi erau luuuuuuungi de puteam sa mi-i ridic pana la gat si foarte largi in talie. Asta cu siguranta intra la capitolul “misterele shoppingului”.

Se spune ca femeile fac “terapie prin shopping”. Eu voi avea aproape intotdeauna nevoie de “terapie post-shopping”. Pentru ca plec la cumparaturi cu ideea ca o sa fac vreo achizitie care o sa ma faca sa ma simt super, dar plec dupa 2-3 ore prin magazine cu o acuta durere de picioare si o depresie epocala. M-as opri la primul cabinet de psihoterapie sau mi-as lua o sticla si as urla in ea ca in desenele animate. Nici macaraua nu-mi mai ridica moralul dupa asa o experienta.
Drept urmare, urasc cumparaturile si nu ajung in magazine prea des, tocmai de groaza sentimentului “de dupa”. Si ce mi-as dori uneori sa nu am acea viziune care ma trimite la cumparaturi (cate un look pe care-as vrea sa-l abordez)!!!! Probabil pe langa faptul ca sunt diforma – conform standardelor din magazine – am si prea multa imaginatie. Asa ca de multe ori ajung intr-un final sa-mi cumpar accesorii, lenjerie si camasi de noapte iar in curand voi merge si la servici in desuuri sau in tricouri si pantaloni de pijama.
Periplul meu prin magazine se soldeaza inerent si cu aprecieri de ordin tehnic –deh, deformarea profesionala – referitoare la sistemele de climatizare si iluminat cu care sunt dotate aceste spatii. Nu cred ca mi s-a intamplat numai mie sa curga efectiv transpiratia pe mine in cabina de proba si asta nu neaparat din cauza efortului de a incapea intr-o pereche de blugi. Iarna este un adevarat calvar sa merg in mall-uri drept urmare, in afara cazului in care vad ceva care chiar imi trebuie si mi se pare ca merita banii, nici nu ma obosesc sa probez sau sa cumpar ceva. Asta si pentru ca imi este practic imposibil sa cumpar un lucru care imi place la nebunie daca este mai scump decat consider eu ca merita. Nu ma intereseaza brandul decat in foarte mica masura, eu ma uit la calitate, la design si la croiala. Dar asta e alta sursa de tristete, fiindca sunt intr-adevar brand-uri care au lucruri frumoase si de calitate insa….nu sunt dispusa sa dau 100 euro pe o fusta nici in ruptul capului. Prefer sa cheltui acesti bani intr-un concediu.
Acestea fiind zise, ma apuc sa-mi faca pregatirea psihologica pentru urmatoarea sesiune de cumparaturi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu